Stare civilă

image_pdfimage_print

           Prin stare civilă sau statut civil se ințeleg toate elementele strict personale care contribuie la individualizarea persoanei fizice în societate și familie.

Calitățile strict personale, care configurează starea civilă a persoanei fizice, sunt următoarele elemente: nascută din căsătorie, din afara căsătoriei, din parinți necunoscuți, adoptată, căsătorită, divorțată,văduvă, rudă sau afin cu cineva.

Actele de stare civilă

  • Sunt acte de stare civilă: actul de naștere, actul de căsătorie și actul de deces.Titularilor de acte de stare civilă li se eliberează certificate de pe aceste acte: de naștere, de căsătorie,  de deces.
  • Actele de stare civilă sunt înscrisuri autentice, întocmite potrivit legii, în registrele de stare civilă, de catre delegatul de stare civilă, care cuprind elementele stării civile a persoanei fizice.
  • Reconstituirea actului de stare civilă presupune un act cu existența anterioară, insa datorită unor împrejurări prevăzute de lege, este cu neputință să se facă dovada acestuia în prezent.
  • Înocmirea ulterioară privește situațiile în care actul de stare civilă nu a fost niciodată întocmit.
  • Anularea actelor de stare civilă este sancțiunea nerespectării dispozițiilor legale referitoare la condițiile de valabilitate a acestora.
  • Completarea presupune trecerea unor mențiuni care nu existau în act.
  • Rectificarea reprezintă îndreptarea ori înlăturarea unor erori strecurate cu ocazia înregistrării.
  • Modificarea este operațiunea de înscriere a unor mențiuni privitoare la statutul civil al titularului.

Înregistrările de stare civilă

  • Înregistrările de stare civilă sunt operațiuni de consemnare în registrele de stare civilă a actelor și faptelor de stare civilă, precum și a altor elemente prevăzute de lege, operații efectuate de către organele cu atribuții de stare civilă.
  • Exista doua categorii de înregistrări: înregistrări sub forma întocmirii actelor de stare civilă (în caz de naștere, căsătorie, deces) si înregistrări sub forma înscrierii de mențiuni marginale pe registrele de stare civilă(adopție, divorț, schimbarea sexului).