Înregistrarea nașterii

image_pdfimage_print

Înregistrarea nașterii se face de structura de stare civilă din cadrul D.P.C.L.E.P./S.P.C.L.E.P. sau, după caz, de ofițerul de stare civilă din cadrul primăriei unității administrativ-teritoriale/misiunii diplomatice sau al oficiului consular de carieră, în a cărui/cărei rază/circumscripţie consulară s-a produs evenimentul .

Au obligația de a face declarația de naștere oricare dintre părinți, iar dacă, din diferite motive, nu o pot face, obligația declarării revine medicului, persoanelor care au fost de față la naștere, personalului desemnat din unitatea sanitară în care a avut loc nașterea sau oricărei persoane care a luat cunoștință despre nașterea copilului.

Termenul pentru declararea și înregistrarea nașterii copilului este de:

  • 30 zile de la data nașterii, pentru copilul născut viu și aflat în viață
  • 3 zile de la data nașterii, pentru copilul născut mort
  • 24 de ore de la data decesului, pentru copilul născut viu care a decedat înăuntrul termenului de 30 zile
  • 30 de zile pentru copilul cu vârsta de până la un an, găsit sau părăsit de mamă în maternitate/unități sanitare

Documente necesare

  • Certificatul medical constatator al nașterii,
  • Actul de identitate al mamei și/sau al declarantului, dacă nașterea nu este declarată de mamă;
  • Certificatul de căsătorie al părinților copilului, în original , dacă sunt căsătoriți, iar dacă aceștia poartă nume de familie diferit, declarația scrisă cu privire la numele pe care îl va dobândi copilul;
  • Declarația de recunoaștere a copilului născut în afara căsătoriei, dată de către tată în fața ofițerului de stare civilă care înregistrează nașterea sau la notarul public, din care să rezulte și numele de familie pe care îl dobândește copilul, la care se anexează consimțământul mamei; în cazul tatălui minor acesta este asistat de reprezentantul legal.