Înscrierea mențiunilor în actele de stare civilă
Cererile de înscriere a modificărilor intervenite în statutul civil sau cu privire la nume, produse în străinătate, se depun personal sau prin împuternicit cu procură specială, la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor/ primăria unităţii administrativ-teritoriale care are în păstrare actul pe marginea căruia urmează să se opereze menţiunea; modificările intervenite în statutul civil sau cu privire la nume, produse în străinătate, se înscriu de ofiţerul de stare civilă prin menţiune pe actele de stare civilă, cu aprobarea şefului serviciului public comunitar judeţean de evidenţă a persoanelor/ D.G.E.P.M.B.
Cererile depuse personal sau prin împuternicit cu procură specială la misiunile diplomatice sau oficiile consulare de carieră ale României privind înscrierea modificărilor intervenite în statutul civil sau cu privire la nume, produse în străinătate, se înscriu de ofiţerul de stare civilă prin menţiune pe actele de stare civilă, cu aprobarea directorului D.E.P.A.B.D.
DOCUMENTE NECESARE
Înscriere mentiuni( casatorie si divort pe actul de nastere) – casatoria si divortul s-au produs in strainatate, iar actul de casatorie nu s-a transcris in Romania
1.Certificat de casatorie / sentinta divort – neapostilat / apostilat / supralegalizat
2.Traducere legalizata in limba romana ( notar roman / ambasada)
3.Certificat de nastere
4.Declaratie cu numele purtat in casatorie
5.Declaratie cu numele purtat dupa divort
6.Investire cu formula executorie de la tribunal – daca sentinta de divort s-a pronuntat intr-un stat nemembru al Uniunii Europene
7.Procura pentru inscrierea casatoriei si divortului si obtinere certificat de nastere cu mentiuni + precizez ca numele purtat in casatorie va fi……. / precizez ca numele dupa divort va fi…………
8.Act de identitate procurator
Înscriere mentiuni (divort pe actul de casatorie) – divort pronuntat in strainatate
- Sentinta divort – neapostilat / apostilat / supralegalizat
- Traducere legalizata in limba romana ( notar roman / ambasada)
- Certificat de nastere
- Certificat de casatorie
- Declaratie cu numele purtat dupa divort
- Investire cu formula executorie de la tribunal– daca sentinta de divort s-a pronuntat intr-un stat nemembru al uniunii europene
- Procura pentru inscrierea divortului si obtinere certificat de casatorie cu mentiune + precizez ca numele purtat in casatorie va fi……. / precizez ca numele dupa divort va fi…………
- act de identitate procurator
Înscriere mentiuni ( deces ) – deces produs in strainatate
- Certificat deces – neapostilat / apostilat / supralegalizat
- Traducere legalizata in limba romana ( notar roman / ambasada)
- Certificat de nastere
- Certificat de casatorie
- Investire cu formula executorie de la tribunal
- Procura pentru inscrierea decesului si obtinere certificat de nastere cu mentiuni sau certificat de casatorie cu mentiune
- act de identitate procurator
Înscriere mentiuni ( casatorie / divort / deces / schimbare de nume) – produse in strainatate
- Document schimbare nume – neapostilat / apostilat / supralegalizat
- Traducere legalizata in limba romana ( notar roman / ambasada)
- Certificat de nastere
- Certificat de casatorie
- Procura pentru inscrierea schimbarii de nume si obtinere certificat de nastere sau certificat de casatorie cu noul nume
- act de identitate procurator