Eliberarea actului de identitate la schimbarea domiciliului din străinătate în România

image_pdfimage_print

         

DOCUMENTE NECESARE:

 

  • cererea pentru eliberarea actului de identitate ca urmare a schimbării domiciliului din străinătate în România;
  • certificatul de naştere;
  • certificatul de căsătorie, în cazul persoanelor căsătorite sau al soţului supravieţuitor;
  • certificatul/hotărârea judecătorească de divorţ definitivă/irevocabilă, după caz;
  • certificatele de naştere ale copiilor cu vârsta de până la 14 ani, care îşi schimbă domiciliul împreună cu solicitantul actului de identitate;
  • extrasul de carte funciară sau documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, precum şi, după caz, cel cu care se face dovada adresei de reşedinţă; extrasul de carte funciară trebuie să fie obţinut cu cel mult 30 de zile anterior datei depunerii cererii;
  • paşaportul românesc valabil sau expirat, cu menţionarea statului de domiciliu, în original şi copia filei conţinând date personale, sau certificatul de cetăţenie română;
  • actul de identitate şi/sau paşaportul, eliberat/eliberate de către autorităţile străine;
  • documentul cu care face dovada achitării contravalorii actului de identitate – 7 lei.

In situatia in care numai unul dintre parinti isi schimba domiciliul din strainatate in Romania, impreuna cu copiii minori, este necesara prezentarea copiei, tradusa si legalizata, a hotararii judecatoresti definitive/irevocabile prin care copiii au fost incredintati parintelui care isi schimba domiciliul in Romania sau consimtamantul celuilalt parinte, dat in fata personalului consular de la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Romaniei din strainatate ori la autoritatile straine competente. In acest ultim caz, declaratia privind consimtamantul va fi prezentata tradusa si legalizata potrivit normelor legale in vigoare.

Descărcați Cerere pentru eliberarea actului de identitate ca urmare a schimbării domiciliului din străinătate (PDF - 42.0 KB)